Arnaud Blin, Timur Lenk, traducere
și cuvânt-înainte de Mihai Manea, București, Editura Corint, 2013.
În vara anului
1402 a avut loc la Ankara una dintre marile confruntări militare de la începutul
secolului al XV-lea, față în față găsindu-se Baiazid și Timur Lenk. Deznodământul
bătăliei – înfrângerea lui Baiazid – a stopat pentru un timp expansiunea
exponențială a otomanilor și a făcut din Timur Lenk un personaj cunoscut în
Europa. Violența cu care acesta a trecut prin istorie, ca și răsunetul
victoriilor sale i-au făcut pe mulți intelectuali să se oprească asupra
personalității lui, în această lungă galerie de scriitori, artiști sau oameni
de știință regăsindu-se și francezul Arnaud Blin, cel care, în urmă cu câțiva
ani, a încercat într-o lucrare cu caracter monografic să surprindă cele mai
importante aspecte ale vieții lui Tamerlan.
Scriind pentru
marele public din Franța o carte despre un personaj născut în Asia Centrală,
așadar o lume puțin cunoscută europeanului occidental, Blin și-a construit
lucrarea într-o manieră ușor anacronică, prezentându-i cititorului mai întâi
modul în care Timur Lenk–Tamerlan a fost perceput de cultura occidentală, în
secolele ce au urmat după moartea lui („mitul despre Timur Lenk”) și, abia apoi,
analizând principalele etape ale vieții sale. Rând pe rând, sunt amintiți
dramaturgul Cristopher Marlowe, iluministul Voltaire, istoricul Edward Gibbon
sau compozitorul Georg Händel, intelectuali europeni care i-au dedicat lui
Timur Lenk părți mai lungi sau mai scurte din opera lor.
Timur s-a
născut în 1336, în orașul Keș (astăzi Shahrisabz, Uzbekistan) din regiunea
istorică Transoxiana (sau Transoxania), regiune ce cuprindea teritorii mai mari
sau mai mici din țări ce astăzi se regăsesc în Asia Centrală – Uzbekistan, Turkmenistan, Tadjikistan și Kazahstan.
Cât privește originea lui Timur Lenk și începutul vieții sale, acestea sunt
învăluite într-o ceață, explicabilă prin locul și epoca în care a trăit acesta.
Arnaud Blin nota: „Viața lui Timur Lenk se dezvăluie pe măsură ce puterea sa
sporește: cunoaștem doar câteva detalii despre copilăria lui Timur Lenk care,
foarte probabil, nu a durat mult. În ciuda tuturor faptelor, știm că Timur Lenk
făcea parte din clanul Barlas, deci aparținea «nobilimii» din Transoxiana,
familia sa exercitând puterea locală la Keș. […] Din punct de vedere cultural,
Timur Lenk aparținea lumii turcice. Dar cei din clanul Barlas (Barulas din
perioada domniei lui Ginghis Han) erau de origine mongolă, probabil amestecați
cu turcii vechi. […] Familia sa era turcă și mongolă, dar și musulmană,
probabil de dată recentă.” (p. 85, 86)
O parte
importantă a lucrării lui Blin este dedicată campaniilor militare ale lui Timur
Lenk. În fața unui război prelungit pe mai multe decenii, sarcina istoricului
nu este deloc una ușoară, acesta fiind obligat la „o enumerare fără de sfârșit
de nume de bătălii, locuri, oameni și chiar popoare […] cu atât mai mult cu
cât, pentru publicul din Europa Occidentală, aceste nume nu înseamnă nimic” (p.
146); de aceea, Arnaud Blin s-a limitat la prezentarea etapelor importante ale
expansiunii timuride – campaniile contra Iranului, Hoardei de Aur, Indiei,
mamelucilor și otomanilor. Motivațiile, caracteristicile și urmările acestor
campanii au fost interpretate diferit. Războiul împotriva Hoardei de Aur a
reprezentat „în termeni strict militari
[…] apogeul aventurii lui Timur Lenk” (p. 162); cauza confruntării cu
mamelucii este descrisă, în mod paradoxal, ca o urmare a asemănărilor izbitoare
dintre societatea timuridă și cea a mamelucilor – „cuceritorului nu-i plăcea
să-și vadă imaginea în oglindă” (p. 182); referindu-se la bătălia de la Ankara,
pe care o descrie într-o manieră minuțioasă, lăsând astfel să se vadă pasiunea
sa pentru istoria militară, autorul se raportează o dată în plus la zona de
cultură căreia îi aparține – „celebrele bătălii dintre englezi și francezi de
la Crécy, Poitiers sau Azincourt, care s-au desfășurat cam în aceeași epocă, nu
suportă comparație, în raport cu acest spectacol extraordinar” (p. 192).
Cât privește relațiile
lui Timur Lenk cu Europa Occidentală, acestea s-au limitat la un schimb de
scrisori cu regii Franței și Castiliei, dar și la primirea unor călători
occidentali, precum a fost cazul lui Ruy González de Clavijo. Timur a murit în
1405, într-o perioada în care pregătea o mare campanie împotriva Chinei.
Una din
caracteristicile politicii militare a lui Timur Lenk a fost violența, o
violență de cele mai multe ori nejustificată. Pe lângă „obișnuitele” piramide
de cranii, care rămâneau în urma cuceririlor, Timur comanda mari masacre umane
îndreptate împotriva celor învinși : după ce a pătruns în Dehli, au fost
omorâți „100.000 de prizonieri indieni – cifra este probabil exagerată, dar dă
măsura măcelului – musulmanii având «privilegiul» de sfârși cu beregata tăiată,
iar ceilalți compatrioți nefericiți au pierit arși” (p. 129-130); la Sivas, „a
îngropat de vii câteva mii de armeni, masacrând femeile, legându-le de caii
care galopau, în timp ce copiii erau călcați în picioare de copitele acestora”
(p. 184).
Pornind de la
maniera autoritară și violentă de a conduce și de a cuceri a lui Timur Lenk,
Arnaud Blin înclină să îl considere un precursor al totalitarismului modern.
Totuși, comparațiile cu alte zone geografice sau cu alte perioade istorice sunt
excesive, autorul folosind foarte des trimiteri la personaje sau evenimente ce
i se pare similare cu cele din viața lui Timur Lenk. În plus, multe din notele
traducătorului despre personalități ale istoriei și culturii universale sunt
inutile, mare parte din aceste personalități fiind cunoscute cititorului mai
mult sau mai puțin avizat.
Care este
imaginea lui Timur Lenk în memoria omului contemporan? Pe lângă lucrările cu
caracter științific, precum cea a lui Arnaud Blin, care încearcă să-l readucă
pe marele cuceritor asiatic în atenția cititorului de istorie, Timur este
folosit și ca element de propagandă politică în Uzbekistanul de astăzi. În
viziunea lui Blin, „astăzi, memoria lui Timur Lenk ni se înfățișează ca o imagine
cu mai multe dimensiuni, aceea a unui om complex, care a lăsat în urma sa, în
loc de un imperiu, o pată mare de sânge, a cărei urmă, mereu vizibilă, nu va
dispărea probabil niciodată.” (p. 233)
Liviu Marius Ilie
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu